Poem neterminat XXIX

Eu tot mai singur













Eu tot mai singur mă trezesc din noaptea mută
Iar ziua mă-nbolnăvesc de-aceiaşi suferinţă
Dar mai privesc plângând tabloul de la nuntă
Şi mi te simt aproape-n scunda cămăruţă.

În zorii reci ai dimineţilor de vară,
Când florile-şi desfac petale către stele
Mă plimb şi mi te cat precum odinioară
Când tineri ne iubeam şi tremuram ca ele.

Dar astăzi, eu rămas-am prea de vreme singur
Cu doruri ne-ncepute să-mi alin durerea .
Şi-n fiecare floare-n fiecare mugur,
Să te păstrez pe tine să-nţeleg tăcerea

21 iunie /parastasul de 6 luni.